„Întotdeauna am lucrat pe piețe în declin. Simt că trebuie să mă reorientez mereu, dar asta mi se potrivește. Îmi place ideea de a fi tot timpul pregătită să mă adaptez curentului.”
Dorit Young se descrie ca un one-woman show. Formată prin ucenicie ca pălărier couture, designer și fondatoare a Clinicii de Haine, Dorit caută să găsească noi inițiative creative care împletească pasiunea ei pentru modă și design sustenabil cu cea pentru protejarea moștenirii bogate a patrimoniului intangibil.
Povestește-ne despre munca ta.
Mi-a plăcut să lucrez cu mâinile încă din copilărie. Îmi place să cos și dintotdeauna mi-au plăcut meșteșugurile. Când o altă direcție în carieră a eșuat, m-am întors la dorința de a învăța o meserie și am început să lucrez la Teatrul German, făcând pălării. Am urmat un stagiu de ucenicie în Germania, iar apoi m-am stabilit în Londra, unde am lucrat pentru unii dintre designerii de top. Am făcut asta timp de 20 de ani, până când m-am săturat și m-am separat de domeniu, iar de atunci lucrez independent. Între timp, am urmat studii în Textile și un master de studii critice în modă.
Munca mea de zi cu zi este variată. Fac pălării couture pe comandă, dar destul de rar și nu îmi doresc să fac produse unicat pentru Ascot. Mă interesează mult mai mult să fac pălării de zi cu zi, dar frumos lucrate, pe care oamenii le îndrăgesc și le poartă; iar dacă prezintă semne de uzură, ele pot fi reparate sau ușor modificate.
În paralel, pentru a-mi suplimenta veniturile, am pornit în urmă cu câțiva ani o Clinică de Haine. Avem cel puțin două generații de femei care și-au pierdut abilitatea și interesul de a repara hainele, pentru că este mult mai ușor să cumperi o altă ținută și să arunci hainele actuale. Dar cred că acest lucru este împotriva mediului și a spiritului actual și de aceea am pornit Clinica într-un magazin local, învățându-i pe oameni cum să-și repare hainele. Îi învăț doar reparații care pot fi făcute manual, deoarece cred că o mașină de cusut e un obstacol destul de mare; prin coaserea de mână, însă, se pot face atât de multe și oricine poate învăța tehnicile. Îmi doresc întotdeauna să ajung la cel mai mare grup posibil de oameni.
Apoi, când a început carantina, mi-am urmat instinctul și mi-am dat seama încă de la început că vom avea nevoie de măști, așa că am început să le fac, jucându-mă cu modele - le-am arătat prietenilor și am pus câteva în vitrina atelierului. Le făceam gratuit pentru persoanele vulnerabile, pentru lucrători cheie, profesori, asistente. Ai nevoie doar de resturi de material pentru a-ți face o mască, așa că am trimis cereri pentru lenjerie de bumbac de calitate sau orice fel de material potrivit, mi-am mobilizat prietenii, ei și-au mobilizat la rândul lor prietenii și pe toată durata carantinei am primit constant colete cu materiale. Până acum nu am cumpărat nici măcar o singură bucată de material și asta este foarte important pentru mine.
Care sunt principalele provocări în activitatea ta?
Una dintre cele mai mari provocări este că întotdeauna am lucrat pe piețe în declin. Simt că trebuie să mă reorientez mereu, dar asta mi se potrivește. Nu puteam face același produs ani la rând. Desigur, îl pot evolua, dar îmi place ideea de a fi tot timpul pregătită să mă adaptez curentului.
În plus, pentru că am fost întotdeauna un one-woman show, este foarte interesant pentru mine să mă pot conecta cu oamenii, dar asta este și o provocare - munca pe care o fac necesită mult timp, așa că este dificil să găsești timpul suplimentar pentru această conectare.
O altă provocare este că reparatul hainelor nu este ceva sexy. Desigur, există un public format din oameni care sunt preocupați de mediu și sustenabilitate, dar este încă o secțiune foarte mică a societății noastre. Iar mulți oameni cred că să coasă un nasture sau să ajusteze un tiv durează cinci minute. Este o percepție complet eronată. Mai nimic nu durează cinci minute. Este un întreg proces de reînvățare care cred ar trebui să înceapă în școli, la baza educației, familiarizându-i pe copii cu ideea că trebuie să avem grijă de hainele pe care le purtăm; nu putem doar să le abuzăm, ele sunt o resursă de mediu. Această reeducare spre o reapreciere a hainelor este și ea o provocare.
Care crezi că poate fi impactul colaborării internaționale?
Mi-ar deschide perspectivele, de la a lucra ca un one-woman shop la a deveni, eventual, parte dintr-o comunitate internațională mult mai largă. Cred că, în general, orice asociere, orice comunitate, orice fel de deschidere către alte țări este absolut importantă și benefică. Trebuie să învățăm unul de la celălalt, trebuie să creștem unul alături de celălalt.
Ai aflat ceva surprinzător despre sectorul de craft din România?
Nu numai că România are o tradiție meșteșugărească fantastică, dar simt că este încă un pic mai aproape de tradiție. Simt că România este un punct de plecare excelent pentru redescoperirea practicilor tradiționale și combinarea acestora cu atitudini moderne. Încă mai ai oameni în sate care practică meșteșuguri și poți să extragi de acolo cunoștințe.
Cum vezi viitorul activității tale într-o lume post-Covid-19?
Sunt încrezătoare. Mai ales din primăvară, oamenii au început să se uite mai mult spre interior, în casa lor. Au început să grădinărească, să tricoteze, au adoptat diverse meșteșuguri. Cât de mult din asta va rămâne cu noi, vom vedea în timp. Dar cred că, odată cu problemele de mediu și conștientizarea lor, oamenii se întreabă de unde provin hainele lor și devin din ce în ce mai nemulțumiți de opțiunile mainstream; cred că sunt pe calea cea bună, dar acest impuls are nevoie de mai mult sprijin.
Ce sfaturi le-ai oferi altor practicieni care încearcă să se adapteze?
Să rămână deschiși și flexibili. Trebuie să cauți noi oportunități, să stai aproape de comunitatea ta, să folosești resursele disponibile - nu trebuie să te simți obligat să folosești cele mai noi materiale sau cele mai noi tehnologii. E important să găsești echilibrul între propria intuiție, propria istorie și apoi să privești spre tehnologia modernă. Trebuie să fie o combinație - una o alimentează pe cealaltă. Flexibilitatea este, de asemenea, incredibil de importantă, deoarece lumea noastră se schimbă extrem de rapid. Fiica mea are 24 de ani și va trăi într-o lume foarte diferită de a mea, într-o lume mult mai puțin sigură din punctul de vedere al climei, al poluării. E important și să încerci, de asemenea, să te alături unui grup, să nu lucrezi prea mult pe cont propriu. Să te uiți în afara cutiei tale.
Crafting Futures este un program global British Council care contribuie la un viitor mai bun prin activarea potențialului unic al meșteșugului de a inspira oameni din întreaga lume. Programul celebrează valoarea meșteșugului în istoria, cultura și lumea noastră de astăzi.
Prin procesul de creație și prin colaborare internațională, Crafting Futures reunește practicieni, designeri și organizații de patrimoniu din întreaga lume pentru a explora împreună direcții pentru un viitor mai bun.
Lansat în România în 2020, Crafting Futures aduce împreună șase profesioniști din Marea Britanie și organizații, designeri, artiști și activiști din România alături de care pot dezvolta proiecte de învățare colaborativă pentru a susține practicile tradiționale, sustenabile în design.
https://www.britishcouncil.ro/programe/arta/crafting-futures