Mergi la conţinutul principal
search

Jurnal de virus, semnat de White Cuib, face parte din expoziția Antifragile din cadrul Romanian Design Week

  • 24 August 2020
  • News

În așteptarea celei de-a opta ediții a Romanian Design Week, care va avea loc în perioada 11-20 septembrie, am decis să vă prezentăm o parte dintre proiectele ce vor putea fi văzute în expoziția Antifragile. Aceasta va prezenta noi preocupări din lumea designului, prin inițiative și proiecte care au contribuit pozitiv la situația actuală cauzată de pandemie.

Pe 9 aprilie ar fi trebuit să aibă loc vernisajul lui Dan Perjovschi la White Cuib: „reCOVER“. După ce galeriile şi muzeele s-au închis, s-au schimbat de câteva ori şi planurile expoziţiei. Între timp, expoziţia a devenit Jurnal de virus, proiectul lui Dan Perjovschi, momentan doar online.

Mai mulţi artişti din ţări diferite s-au alăturat proiectului, arătând, prin lucrările lor, cum e viaţa în timpul pandemiei: George Roşu, Ana Kun, Aldo Giannotti, Olivier Hölzl, Gloria Luca, Tudor Pătraşcu, Cosmin Haiaş, Răzvan Cornici, David Böhm & Jiří Franta, Cathy Burghi,  Benedek Levente, Oana Lohan, Cristian Răduţă, Minitremu, Bartha Sándor, Restu Ratnaningtyas, Marishka Soekarna, Magdalena Pelmuş, Luciana Tamas, Zara Alexandrova, Zoran Georgiev, Roberto Uribe Castro, Alina Andrei. Ca invitaţi s-au numărat, printre alţii: Beagles & Ramsay, Lea Rasovszky, Suzana Dan, Alex Bodea, Miklos Onucsan, Şerban Savu, Cristi Pogăcean, Takehito Koganezawa, Michele Bressan, Răzvan Botiş, Brent Birnbaum, Cătălina Nistor, Dimitar Solakov , Alexandra Mocan, József Bartha, Mihai Iepure- Górski, Lucian Indrei, Bianca Mocan, Monotremu, Cosmin Bumbuţ, Saddo.

Despre proiect ne-au vorbit și Dan Perjovschi, Gloria Luca, Ana Kun și Levente Benedek.

Cathy Burghi_jurnal de virus

Photo credit: Jurnal de virus @Cathy Burghi

  1. Cum s-a născut ideea Jurnal de virus și a cui a fost aceasta? Care este echipa căreia i se datorează?

„Jurnalul de virus“ a fost conceput de Dan Perjovschi. Iniţial ar fi trebuit să fie o altă expoziţie la White Cuib, cu toate cărţile în care i s-au publicat desene de-a lungul anilor. Din cauza pandemiei, acest proiect s-a amânat. Perjovschi a avut însă ideea de a face un jurnal de virus, subiect relevant şi actual pentru perioada în care trăim.  

Expoziţia a fost online (pe Facebook şi Instagram) şi s-a tot dezvoltat, fiind work in progress. A invitat şi alţi artişti să se implice, începând cu George Roşu, Ana Kun şi Alina Andrei. La un moment dat contribuiau la proiect, în mod constant, 22 de artişti, plus alţi invitaţi ocazionali. Artişti din România, Germania, SUA, Marea Britanie, Austria, Italia, Portugalia, Spania, Grecia, Cehia, Bulgaria, Uruguay, Indonezia, Columbia, Franţa, Malaezia, China, Japonia, Polonia, Republica Moldova și Muntenegru.  

Dan Perjovschi_jurnal de virus2

Photo credit: Jurnal de virus @Dan Perjovschi

  1. Cum ați selectat artiștii participanți?

Cei mai mulţi dintre artişti au fost invitaţi de către Dan Perjovschi – alţii ne-au trimis lucrările pe internet.

Bianca Mocan_jurnal de virus

Photo credit: Jurnal de virus @Bianca Mocan

  1. Cum a fost pentru voi experiența de a lucra la un proiect ale cărui rezultate sunt transmise către public în timp real? Este primul proiect de acest gen la care ați lucrat?

Pentru începutul pandemiei şi lockdown, Jurnalul de virus/Virus Diary a fost exact ce trebuia. Ne-a scos din amorţeală şi perioada plină de incertitudini şi anxietăţi. A fost un efort colectiv care a venit mai ales din partea artiştilor. Este primul proiect de acest gen al galeriei.

  1. Care sunt planurile galeriei pentru perioada următoare?

O să expunem Jurnalul de virus/Virus Diary în White Cuib (pe geamul galeriei) şi mai mult ca sigur şi în alte galerii din ţară. Probabil că o perioadă o să încetinim ritmul, programul de expoziţii şi evenimente şi  o să facem în aşa fel încât să menţinem distanţarea socială şi alte metode de protecţie pe timp de pandemie.

  1. Cum vă imaginați că va arăta lumea peste 5 ani? Cât de mult vom fi învățat din această criză?

Peste 5 ani? Mai complicată. Cred că toţi avem acum o viziune mai întunecată legată de viitor decât o aveam la începutul anului. Personal, în acestă criză mi-am reamintit că nu prea există certitudini şi că lucrurile pe care le considerăm normale/ „de bine“ pot să dispară aproape din senin.

 

Expoziția Antifragile va avea loc la Galeria Sector 1 (Combinatul Fondului Plastic) și va fi dezvoltată în parteneriat cu Zeppelin Design - Cosmina Goagea, Justin Baroncea, Constantin Goagea.

Romanian Design Week 2020, un eveniment prezentat de The Institute și UniCredit Bank, va dezvolta anul acesta o ediție specială, menită să evidențieze rolul esențial al designului în proiectarea unui viitor mai bun, într-o perioadă în care creativitatea a devenit mai importantă ca niciodată. Festivalul abordează SCHIMBAREA, temă anunțată încă de la începutul anului, actualizându-și discursul și proiectele prezentate în acord cu transformările și contribuțiile aduse de industriile creative în perioada pandemiei, sub titulatura CHANGE 2.0.