RDW Design Go reprezintă circuitul de evenimente satelit din cadrul programului festivalului Romanian Design Week. Peste 60 de evenimente și activități propuse de designeri, galerii de artă, studiouri de design & arhitectură, ateliere, muzee, showroom-uri sau cafenele vor transforma orașul într-o scenă a designului în perioada 13-22 mai. Publicul va putea participa la workshop-uri, va putea vizita ateliere de design și expoziții, desenându-și astfel propriile trasee prin oraș, (re)descoperind cartiere, locuri și idei.
Dinamică, efervescentă, zona de nord a Bucureștiului va fi găzdă a unor evenimente precum: Lansarea cărții „Noii industriași, creativii”, volumul 4, un material resursă pentru industriile culturale și creative, care dorește să centralizeze preocupări teoretice și practice ale sectoarelor creative, ale managementului și politicilor culturale; Surrealist Baloon Party ce va avea loc la HNK Gallery, Follow the sun, un cocktail party organizat de Saint Roastery; New Lifestyle. New Rules., un eveniment BoConcept în cadrul căruia va fi lansat un nou produs: Canapeaua Bergamo, Elemente creative obligatorii pentru o casă plină de inspirație, organizat de VOX, Design interior pentru copii, un eveniment organizat de SDH Kids ce va implica un workshop de origami dedicat atât celor mici, cât și părinților. La grădina zoologică, Boiler Coffee Shop va organiza un workshop de ilustrație botanică pentru familii, iar Școala de bijuterie ART-up așteaptă publicul la discuții despre artă, tehnici în bijuterie, furnizori și producători de materii prime.
Anca Vintilă Dragu, ceramist și designer vă va întâmpina în studioul de ceramică Una ca Luna. Veți fi introduși în universul unui atelier de ceramică unde veți putea experimenta materialul ceramic, prin modelaj și texturare cu diverse materiale sau plante. OTOTO Dorobanți îi invită pe cei mari, dar și pe cei mici să facă pași lenți, dar siguri, înspre un viitor mai sustenabil. Pe parcursul celor 2 weekend-uri (14-15; 21-22) vor avea loc o serie de ateliere pentru copii: cum se fac lumânările din ulei de gătit folosit; cum se fac cămășile din deșeuri textile; cum se reciclează, reutilizează și reduc deșeurile; cum îți poți face propria grădină acasă.
La Muzeul Țăranului Român, vizitatorii pot explora expoziția de artă multidisciplinară „Conectat la natură (tradiție circulară)”, ce descrie modalitățile prin care patrimoniul imaterial își găsește loc în arta contemporană, cu atenție la meșteșugurile din gospodăriile tradiționale românești, iar la Muzeul de Artă Recentă, publicul poate viziona filmul scurt Ice Breathing (28’ 22’), filmat pe coasta de est a Groenlandei cu o cameră de cinema Red Helium 8K cu senzor monocrom, ce transformă capturarea seacă a plutirii ghețarilor în ocean într-o veritabilă dramă cu accente metafizice, potențată de coloana sonoră.
Local Hosts propune o plimbare relaxantă, de aproximativ o oră, prin nordul Bucureștilor. Turul la pas are în vizor descifrarea unor repere importante, precum zona parcului Herăstrău, Casa Presei Libere, Romexpo și clădiri din regiune construite în stilul arhitectural modernist-socialist.
Miez Festival, un concept unic pentru piața de entertainment locală, debutează în mai cu un line-up 100% românesc. Prima ediție a festivalului se desfășoară în perioada 20 - 22 Mai 2020, în București, Șoseaua Străulești Nr. 2.
SSAB găzduiește o expoziție concepută de Attila Kim, în cadrul căreia sunt expuse covoarele Atelier Kairos. Design-ul este semnat de Sorin Urziceanu și este completat de colecția capsulă realizată de Bogdan Ciocodeică. La Albini Prassa va putea fi vizitată expoziția Forward Ticking, ce prezintă diferite moduri în care designul se abate de la elementele clasice și privește către viitor, creând o identitate orologeră mai puternică. PARIS14A te îmbie într-o casă absolut minunată cu o cafea de specialitate, un vin bun, să asculți muzica favorită și să te răsfeți înconjurat de obiecte atent meșteșugite. Pe strada Roma, nr. 43, fondatorii Intro și-au propus chiar de la înființarea companiei în 2002 să introducă pe piața din România cele mai importante creații autentice de design modernist și contemporan. La 20 de ani de activitate invită publicul să celebreze convivial cu vinuri naturale și conversații fine.
Fratelli Herăstrău, Biutiful by the lake și Biutiful Downtown te invită să-ți creezi propria cafea în perioada 14-22 mai, iar Laboratorio Brew Room va prezenta o băutură creată special pentru RDW si disponibilă exclusiv in perioada festivalului.