Mergi la conţinutul principal
search

Romanian Design Week sărbătorește comunitățile creative în perioada 17-26 mai

  • 07 Mai 2019
  • Frontpage, News

Ediția cu numărul șapte a Romanian Design Week va avea loc la București între 17 și 26 mai și va aduce în prim plan comunitățile creative ale orașului. Festivalul, care a devenit din ce în ce mai complex de la o ediție la alta, susține și amplifică și în 2019 discursul industriilor creative locale, subliniind contribuția majoră pe care comunitățile creative o au la transformarea capitalei într-un oraș cu adevărat modern și european.

“Ediția de anul acesta a RDW este una specială, atât pentru că festivalul a ajuns la acel grad de maturitate care îi permite să reprezinte și să vorbească asumat despre industriile creative, un sector care își aduce contribuția din ce în ce mai vizibil, atât din punct de vedere economic, cât și la reinventarea imaginii României, dar și pentru că anul acesta ne-am imaginat o structură diferită a celor zece zile de festival. Pentru că înțelegem valoarea comunităților creative, ne-am dorit să definim și pentru publicul larg acest concept și să arătăm ce se întâmplă de fapt în interiorul clusterelor de creativitate bucureștene. Astfel, fiecare dintre comunitățile invitate la Romanian Design Week 2019 se va activa în programul festivalului, deschizându-și simbolic porțile pentru a fi nu doar vizitată, ci experimentată efectiv de public prin expoziții, evenimente, petreceri sau alte activități din același registru.”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.

George, primul banking inteligent© din România, susține Romanian Design Week 2019 într-un nou tip de expunere, la intersecția dintre artă și tehnologie. Lansat în mijlocul comunității creative, George promovează colaborările inovatoare prin intermediul cărora publicul se poate bucura de design și artă contemporană în medii neconvenționale.

Romanian Design Week 2019 va include, ca și în anii precedenți, expoziția centrală care prezintă cele mai bune lucrări de design și arhitectură ale anului anterior. Aceasta va fi amenajată în clădirea BCR din Piața Universității (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 5), monument istoric, construită în anul 1906. Cu această ocazie, clădirea va putea fi vizitată pentru prima dată de publicul larg.

Cele peste 200 de proiecte de design, arhitectură, urbanism și design interior prezentate în expoziția centrală a RDW vor fi selectate din mai mult de 500 de lucrări înscrise în etapa de call for projects. Evaluarea proiectelor înscrise și selecția finală vor fi realizate de un board creativ format din specialiști consacrați în industriile creative, precum: Ștefan Ghenciulescu, arhitect, critic şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al revistei Zeppelin, conferenţiar universitar în cadrul UAUIM; Adrian Soare, co-fondator și membru al echipei CUMULUS; Iulia Stanciu, arhitect, fondator și asociat la biroul de arhitectură STARH, doctor în arhitectură și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București; Dorin Ștefan, arhitect, profesor universitar, doctor în arhitectură - pentru secțiunea Arhitectură; Andrei Iovu, redactor-șef Harper’s Bazaar; Domnica Mărgescu, director de modă Elle; Maurice Munteanu, editor de modă Elle; Irina Schrotter - pentru secțiunea Fashion; Mihai Gurei, Creative Director și Owner Intro; Mihnea Ghilduș, designer de produs, fondator platforma Dizainăr, Director Creativ DZNR Studio; Carolin Ivănescu, Head of Design pentru unul dintre cei mai mari producători de mobilă din România - pentru secțiunea Product Design; Adrian Boțan, Preşedinte Creative Council Europe şi Global Executive Creative Director, McCann Worldgroup; Ovidiu Hrin, fondator și lider Synopsis; Roman Tolici, pictor - pentru secțiunea Graphic Design & Ilustrație.

Arhitectura expoziției centrale va fi semnată și anul acesta de Attila KIM Architects.

Pe parcursul celor zece zile de festival, comunitățile creative invitate, precum cea găzduită în fostul spațiu dedicat Industriei Bumbacului, de pe Splaiul Unirii nr. 160, dar și clustere creative, precum cel format în halele industriale din Calea Giulești nr. 14, alături de comunitățile create în jurul unor zone geografice, precum Cartierul Creativ și Încotroceni, vor găzdui expoziții, evenimente, târguri sau petreceri marcând astfel pe harta Bucureștiului cele mai efervescente spații din perspectiva designului și a creativității locale.

Totodată, cu ocazia Sezonului România-Franța 2019, Franța este țară invitată în cadrul Romanian Design Week, în festival fiind incluse și o serie de manifestări care să amintească de puternica legătură culturală dintre cele două țări.
_____________________________________________________________________________

Parteneri RDW 2019:

Un proiect: The Institute
Prezentat de: George, primul banking inteligent
Susținut de: glo
Parteneri: ABSOLUT, Cemacon, IKEA, illy, MedLife
Un proiect co-finanțat de: AFCN

Parteneri media strategici: Promenada Mall, Rock FM, Radio Romania Cultural
Media partners: Arhitext, Compania Națională Aeroporturi București, Designist, DesignWanted, Dezeen, Feeder, Icon Design Italia, Igloo, IQads, Modernism, Molecule F, Revista Arhitectura, RFI Romania, Șapte seri, thesignspeaking, V Fair, Zeppelin, Zile și Nopți.

Creație: Gavrilă și Asociații
Furnizori oficiali: 360Revolution, kaustik, ove.ro
Partener de monitorizare: mediaTRUST România
_____________________________________________________________________________

Romanian Design Week s-a impus în cele șase ediții de până acum ca fiind cel mai important festival multidisciplinar din România- o radiografie a stadiului actual de dezvoltare a designului și a industriilor creative locale: arhitectură, urbanism, design de interior, design grafic, ilustrație, design vestimentar, design de obiect sau a altor inițiative sau proiecte care folosesc creativitatea ca principală resursă de dezvoltare.

Un proiect al The Institute, Romanian Design Week este un festival anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural. Este primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul.

George, primul banking inteligent© este o inovație BCR, un ecosistem digital financiar, cu cont curent și card dedicat, pe care poți să-l obții exclusiv online în doar 10 minute. Oricine îl poate avea pe George de la distanță, de pe telefon, tabletă sau laptop. În inima primului banking inteligent© din România se află cea mai populară platformă de digital banking din Europa, care are deja peste 4 milioane de utilizatori în Europa. Platforma a fost dezvoltată în baza mai multor cercetări avansate digitale, fiind creată de echipe de IT, design, psihologi și sociologi comportamentali. Ca urmare a implicării oamenilor simpli în toate etapele proiectului, George are un nivel excepțional de personalizare: toată lumea își poate crea propria versiune, adaptată la specificul nevoilor sale bancare.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Franța - țară invitată la Romanian Design Week este o manifestare organizată în cadrul Sezonului România – Franța 2019.