„L-am găsit pe poet, cu darurile inimii sale, să alinieze imboldul suprarealist și senzațiile cotidianului meu într-un peisaj, nici optimist nici pesimist, ci mai degrabă impunând o a treia stare de spirit, în care contrariile încetează a exista. Am ordonat în micul meu iconostas maci, sânge, păr, bucăți de cer, plâns solitar, eros, mare, soare, singurătate cotidiană și existențială, toate în sunetul îndoliat al unei «muzicuțe negre pe negru și de neexplicat». Când mă gândesc la ele în fel de rugăciune, nenorocirile se îndepărtează și mica și neînțeleasa mea eternitate de cameră, care dăruiește și înghite totul, devine prin înfrângere cunoaștere și poate libertate. Prin fiecare înșfăcare, sifonare și smulgere trece o furtună, prin fiecare rădăcină, floare și fruct al suferinței trece o apă, furia și tristețea au țesut cu mine alte, încă, niște pânze, surori trăind viața ca viață.
Gura lui Elytis vorbește cu patru sute de trandafiri. Eu am cusut.”
