Gong este o lampă de masă intrigantă, ce a fost premiată cu locul întâi la prima ediție a concursului Ubikubi Young Designers Award. Proiectul explorează principiul cauzalității, principiu ce presupune că un element (cauza), acționează asupra unui alt element, determinând un anumit rezultat (efectul).
Designerul cochetează și cu percepția conceptelor de fragilitate și duritate. Conform legilor fizicii, un bec de sticlă ar trebui să se spargă atunci când se lovește de o suprafață tare. În cazul de față, Gong sfidează aceste legi, conturul becului rămânând imprimat în suprafața dură.