Proiectul este o narațiune vizuală sub forma unei cărți în care tematica este însingurarea. Este prezentată povestea unui personaj, care locuiește într-o carte, însoțit de o voce care îi critică orice mișcare. Personajul este blocat în această stare de însingurare și face eforturi să iasă din situația în care se află.
Narațiunea este împărțită în patru momente: deznădejde, pierdere, neputință și găsirea unei ieșiri. Aceste capitole sunt despărțite de o ușă-pagină. Cititorul trebuie să deschidă un număr de uși ca povestea să poată continua pentru personaj. Acest mecanism acționează ca o analiză în straturi, fiecare capitol dezvăluind un nou aspect al personalității personajului.
Ilustrațiile și textul care alcătuiesc cartea sunt realizate pe format A3/A4 în medii tradiționale: desen de creion combinat cu pete de acuarelă. Acestea au fost scanate și machetate în InDesign. Cartea are 64 de pagini, coperta este din mucava, cu cotorul expus, iar datele de pe ea sunt scrise manual.