Mergi la conţinutul principal
search

Lumina WOOBA

  • Artist WOOBA
  • An 2022
  • Categorie Product Design
"WOOBA este un brand care respectă Mama Natură și recompensează Natură Umană. Un brand care aduce STELE mai aproape de fiecare dintre noi. Scopul nostru este să avem întotdeauna un impact pozitiv asupra oamenilor, societății și a planetei, echilibrând creșterea economică cu protecția și regenerarea mediului, precum și cu un efort semnificativ. Am început o călătorie interesantă de a face mult din puțin, proiectând toate produsele noastre astfel încât să fie 100% circulare, cu scopul de a folosi numai materiale regenerabile sau reciclate până în 2030. "

-WOOBA*

wooba

De mai multe decenii vedetele în home&deco sunt obiectele de mobilier mari și foarte mari: bucătăriile, bibliotecile, canapelele sau birourile. Adrian, Cristina și Ștefan – cei trei creatori de echilibru de la WOOBA – au mizat pe lumină și pe importanța pe care o are lumina ca să echilibreze gusturile, stilurile și percepțiile într-un spațiu care se vrea decorat. Colecție după colecție, veiozele și pendulele WOOBA infuzează lumină în emoțiile trăite pe interior într-un mod unic în lume, dar produs în România.

..

Simetriile perfecte fac stelele inventate de Adrian să transforme casa ta într-o atmosferă galactică de visare.   

..

 

...

 

..

Echipa proiectului:

Adrian Bursuc - Product Designer & Managing Partner

Cristina Cerga - Direction, Strategy & Market

Ștefan Nădejde - Art Director & Brand Manager

*Odată cu împlinirea a zece ani de Romanian Design Week, în 2022, sub tema #FORWARD, punem sub lupă importanța designului și a arhitecturii în proiectarea viitorului. RDW Digital Showcase este o colecție digitală de idei despre viitor și de proiecte recente, semnate de studiourile și designerii locali care au participat la festival de-a lungul celor 10 ediții.