Într-o societate în care imaginea se bazează rar pe autenticitate, proiectul ilustrează percepția artistei față de moda erei consumeriste, care generează pierderi identitare, uniformizează, șterge personalități. Trăim într-o societate a „uniformelor sub acoperire”, alegem ambalaje similare, încărcate de simboluri sociale impersonale, controlate de presiuni și criterii instabile. Identitatea vizuală devine expresia tendințelor colective, a unui ritm impropriu comunicării oneste a identității, într-un echilibru aparent între nevoia de individualizare și cea de apartenență. Proiectul speculează stereotipuri vestimentare de tip uniformă, ambalate în forme și structuri textile personalizate. Într-un mix de stiluri cu influențe sport, relațiile rafinate de materialitate și structură reconfirmă identitatea brandului. Creațiile vestimentare conțin structuri ritmice, detalii complexe, având ca laitmotive vizuale funda și pătratul, într-o paletă cromatică de griuri colorate și galben saturat.
Uniforme sub acoperire F/W 2018 Sandra Chira
- Artist Sandra Chira
- An 2018
- Categorie Fashion