Pornind de la filosofia “Încetinește ca să câștigi timp”, OTOTO a invitat artiști locali din diferite domenii, de la fotografi, designeri, ilustratori, la creativi din toate domeniile, să-și imagineze un VIITOR care nu este despre a fi rapid, mare, mult; pentru a provoca și a inspira comunitatea către un stil de viață conștient și sustenabil: UN VIITOR LENT.
Care este primul lucru la care îți fuge mintea când auzi de „VIITOR”? Dacă este viteză, nu ești singurul. Este valabil și în cazul în care vorbim despre cumpărături, livrări, servicii, succes profesional sau afaceri. Nu e de mirare că ne aflăm în era fast fashion, livrare rapidă, fast food, fast track, cu prea puțină atenție acordată impactului pe care alegerile noastre de zi cu zi îl au asupra planetei sau a altor oameni. Dar este oare singurul mod în care ne putem imagina VIITORUL? Ce se întâmplă dacă reconsiderăm alegerile pe care le facem în fiecare zi? Ce se întâmplă dacă încetinind, câștigăm timp și reușim să avem un impact pozitiv asupra lumii? Sunt câteva lucruri pe care le-am învățat în ultimii 2 ani trecând printr-o pandemie - Putem să purtăm în viitor aceste noi perspective și noul ritm? Ne putem imagina un viitor în care apreciem ce e “puțin”, “mic” și “lent”?
OTOTO a invitat creatorii români să-și imagineze acest SLOW FORWARD, folosind instrumente precum postere, design de obiecte, modă, storytelling, discuții. Timp de două săptămâni, OTOTO va găzdui o serie de lucrări selectate.
*
despre
OTOTO este un nou concept de magazin, creat pentru a susține branduri independente, sustenabile și frumoase, făcute din pasiune și gândite cu grijă pentru oameni și natură. OTOTO își dorește să contribuie la a face mai atractiv și la îndemână un stil de viață sustenabil și conștient.
*
[ EXPOZIȚIE, MARKET ] [ 15 - 22 MAI ] | 12:00 - 21:00 |
15 MAI | 12:00 | BRUNCH OPENING
@Str. Calea Victoriei Nr.153
*