"La Alvik Jewellery reușim să avem o amprentă de carbon negativă. Nu folosim niciun tip de plastic în produsele sau ambalajele noastre. Totul este biodegradabil, cu materiale crude și naturale (precum cimentul, alamă reciclată sau rășină printată 3D biodegradabilă). Folosim cea mai nouă tehnologie de printare 3D care există pe piață, astfel realizând produse unice și sustenabile din materiale inovative."
- ALVIK Jewellery*
De ce? Asemeni oricărui produs inovat de un designer, colecția a luat naștere din dorința de a acoperi o lipsă pe piață a segmentului de bijuterii “all black”.
Pentru cine? Deși au o eleganță feminină, ele sunt unisex și sunt adresate în special unui public tânăr, activ, din mediul urban, cu o înclinație spre minimalism.
Cum? Studioul a creat un contrast între materialilitate și cromatică, folosind o rășină biodegradabilă neagră și o alamă aurie care împreună completează o atitudine fresh și nonconformistă. Transformă biții în atomi prin cea mai precisă tehnologie de printare 3D, stereolitografia, pentru solidificarea rășinii fotopolimerice. Precum vechii meșteșugari, șlefuiesc produsele manual.
Final touch: au pus foarte mare accent pe amblaj și prezentare, fiindcă încearcă să creeze o experiență unică și senzorială fiecărui cumpărător. Folosesc drept fundal o textură de beton sau o placă din alamă de 1 mm în interioriul fiecărei cutii negru mat lucrată manual.
*Odată cu împlinirea a zece ani de Romanian Design Week, în 2022, sub tema #FORWARD, punem sub lupă importanța designului și a arhitecturii în proiectarea viitorului. RDW Digital Showcase este o colecție digitală de idei despre viitor și de proiecte recente, semnate de studiourile și designerii locali care au participat la festival de-a lungul celor 10 ediții.