Spațiul amenajat de biroul Filofi și Trandafir Arhitectură se află într-o clădire de locuințe colective, construită înainte de 1990. Apartamentul avea inițial un layout clasic, relativ des întâlnit, care, însă, după analize preliminare, s-a dovedit a fi inadaptabil necesităților beneficiarilor. Astfel, geometria interioară a suferit câteva rectificări și ajustări, pentru a acomoda noile nevoi. În încercarea de a construi un spațiu interior fluid, arhitecții au îndepărtat o parte din compartimentările ușoare existente, au renunțat la o mare parte din ușile interioare și au redesenat aproape integral suprafața interioară.
Mai departe, motivul fluidității a jucat un rol important în amenajare, dansul dintre elementele componente regăsindu-se la tot pasul. Textura, culoarea, lumina și, în fine, senzația interioară au fost utilizate descrescendo – de la zona de intrare, ludică, primitoare către zonele nocturne, unde culorile se sting, texturile devin moi, iar lumina scade în intensitate.