Un barbershop tradițional primește o transformare, odată cu schimbarea locației, prin implementarea unui concept fresh.

Aspectul principal al unui barbershop este activitatea în sine, spectacolul oferit de maeștrii bărbieri, astfel că organizarea spațiului a fost gândită în așa fel încât privirile să fie atrase de zona de lucru. Aceasta ocupă centrul încăperii principale și este compus din masa de lucru și o banchetă de așteptare.

Oglinda suspendată, deasupra mesei, accentuează procesul artistic care poate fi admirat și de trecători. Alăturarea dintre materialitatea brută a structurii existente din BCA, lăsat aparent împreună cu tavanul impregnat, și textura delicată a elementelor noi creează un contrast puternic și o atmosferă tehnică ce ilustrează natura activității desfășurate în spațiu.

În spațiile secundare, intervenția a fost gestionată, în mod strict funcțional, cu materiale simple și rezistente la uzură precum OSB-ul care reușește totodată să încălzească atmosfera prin textură.

Echipă proiect:
Arhitecți: Marius Cătălin Moga, Roxana Susan
Constructor: Aldero Consulting
Mobilier: Ab Concret
Foto credits: Marius Cătălin Moga.