Piesa centrală a showroomului este o bucătărie în tonuri de gri-bej și accente de stejar. Insula acestei bucătarii este atipică, prin forma rotunjită, cu fronturi coborâte până la 20mm de pardoseală și realizate din MDF frezat și curbat.
Aceasta înglobează și locul de luat masa/discuții, creat dintr-un blat din lemn masiv de stejar, frezat în cant la 45 de grade. Insula maschează piciorul metalic al acestei mese.
Utilitatea acestei piese de mobilier constă în faptul că înglobează nu doar spații de depozitare dar și zona de chiuvetă (montată sub blat) și mașina de spălat vase. Fronturile insulei au integral deschidere automatizată cu servo-drive. Blatul extrem de subțire, din HPL de 10mm, este contrabalansat de cel din lemn masiv, al mesei.
Scaunele alese pentru zona de luat masa se integrează perfect, având muchiile rotunjite și fiind din lemn. Corpul de iluminat a fost creat special pentru a încadra insula, urmărindu-i forma.
Suprafață:
100
Localizare:
Bucharest
Project team:
Arh. Alexandru Bucur
Arh. Tina Vărășcanu
Photo credits:
Katia Zolothukina
Beneficiary:
Inovo Mobili