Lotul aparține zonei istorice a Brașovului Vechi și de rezervația de arhitectură Cetatea Brașovului, definită ca o continuare a țesutului tradițional medieval, unde construcțiile contemporane au transformat degenerativ acest dat. În acest context inegal, casa apare în frontul stradal, o prezență delicată în rolul unui fragment al orașului medieval adus în prezent.
Miza intervenției a fost ca aceasta să fie în măsura locului, aproape neobservată, totodată s-a dorit pastrarea elementelor ambientale existente și utilizarea în intervenție a cât mai multora dezansamblate.
Casa are o planimetrie simplă, camerele spre sud, anexele spre nord, si un hol dispus central la nivelul parterului, subsolul si podul fiind anexe.
S-a dorit o densificare, respectând existentul, fără a altera integritatea tipologiei. Astfel, s-a propus o discretă extensie a spațiilor interioare principale, generându-se astfel noi conexiuni.
Echipa:
Main authors: Exhibit Arhitectura - Dragoș Oprea (project leader), Alice Dimofte
Architecture collaborators: Beatrice Bucur, Nicolae Petrencu,Andra Maria Marcu, Diana Bogdan, Albert Marin
Specialties collaborators: Petrică Brehuescu (Plan Expert - Structure), Irina Nițescu (heat installations), Paul Alboteanu (plumbing), Claudiu Rîmboi (electrics)
Other collaborators: IR Colours (plasters, paintings), Laura Paraschiv (Circa 1703-3071- lamps)
Foto:
Andrei Mărgulescu