Mergi la conţinutul principal
search

Ceas de lut

  • Artist Alex Pintea
  • An 2017
  • Categorie Product Design

„Cum timpul stă mereu în noi și niciodată-n loc, uităm că el este de fapt o invenție a noastră care are menirea să ne asigure că existența se desfășoară între niște parametri și nicidecum haotic. Acum ceva timp m-am gândit că trebuie să existe un ceas de perete făcut din lut, atât de simplu. Deși pare, la prima vedere, o idee de inspirație românească, tradițională, vorbim de fapt de un ceas care ar putea aparține oricărei țări. Pământul este al Pământului de cand ne știm, peste tot s-au făcut obiecte din lut. Vorbim totuși de un material primordial, atribut asociat și timpului.” Alex Pintea

Alex Pintea

Alex Pintea Alex nu a vrut ca ceasul să fie ars, ci să se întărească de la sine, cu toate că este mai fragil. Poate chiar se va sparge cu trecerea vremii și oamenii vor realiza în acest fel că timpul, de fapt, nici nu există. Constrângerile există doar în mintea noastră și suntem mereu liberi să facem ce vrem, când vrem. Fiecare ceas e unic. Făcut de mâna unui om, îl percepi mult mai real, îi simți viața în construcție. Nu are finisajele și perfecțiunea unui obiect făcut la o mașină, dar are suflul unuia care îți animă casa și aduce vibrații pozitive cu fiecare ticăit. Și pentru că forma este atât de simplă, lucrătura se vede pe el. Îi poți urmări procesul prin care a apărut din mâna creatorului, apariția sa în timp.

Alex Pintea

Alex Pintea