„Apariția unui proiect ca FABER în Timișoara, este o schimbare: de la a aștepta să se facă ceva, înspre a trece la treabă; de la a demola clădiri de patrimoniu industrial înspre a le reabilita; de la a face pentru tine și de unul singur, înspre a face împreună și pentru echipa și comunitatea din care faci parte; de la a investi pentru a câștiga rapid, înspre a investi pentru a crește în timp. FABER este o provocare dificilă, care deocamdată a reușit să fie fructuoasă prin prisma clădirii reabilitate și a folosirii acesteia, lăsând deschisă misiunea de a contribui la consolidarea capacității creative și culturale a comunității locale. Promisiunea schimbării la scara orașului este cea care animă această echipă: Val Mureșan și Cristina Potra-Mureșan, aflați în spatele unor proiecte precum FCTM, Alergotura și Grădinescu; Adrian și Raluca Erimescu – Adrian este CEO imobiliare.ro în timp ce Raluca a fondat storypoint.ro; echipa FOR - 9 arhitecți implicați în proiecte precum UpgradeMyCity, undelocuiesc.eu, Beta: Oana Simionescu, Dan Bugariu, Simina Cuc, Alexandra Maier, Pepe Peralta Guerrero, Alexandra Rigler, Sergiu Sabău, Maria Sgîrcea și Alexandra Spiridon; Andreea Iager-Tako și Norbert Tako, fondatorii AMBASADA, PLAI și JazzTM.”
- Oana Simionescu, F O R*
Clădirea FABER face parte dintr-un fost sit industrial important pentru oraș, în cartierul Fabric al Timișoarei, pe malul Begăi: fostele Fabrici Unite de Ulei și Săpun, acum cunoscute sub numele AZUR. Situl e important pentru că reprezintă locația inițială a unei afaceri fondate aici în secolul XIX, care după perioada comunistă s-a întors la familia care a inițiat-o, familia Farber. Actualmente, fosta platformă industrială adăpostește o listă lungă de mici antreprenori și artiști, în timp ce proprietarii nu s-au aruncat încă în a reformula brutal conținutul parcelei, chiar dacă nu mai au activitate industrială aici de mai mult de o jumătate de secol. Din punct de vedere urbanistic, situl se află în mijlocul unui spațiu în tranziție, ce conform viitorului PUG al orașului trebuie să se transforme într-o zonă cu funcțiuni mixte. Deși există diverse discuții despre modul în care s-ar putea dezvolta acest ansamblu, clădirea FABER este prima care a intrat în reabilitare. Clădirea are o suprafață construită desfășurată de aproximativ 840 mp, structurată și distribuită cvasi-egal pe două niveluri - parter și etaj. La nivel de funcțiuni, parterul acomodează o sală mare de evenimente, un foaier de acces, grupuri sanitare, zona de bistro cu bucătăria aferentă precum și un gang care va asigura accesul auto în interiorul curții. Etajul va acomoda zona de co-work și makerspace, alături de 2 săli de ședințe medii și 2 săli de ședințe mici, suprapuse. Circulația verticală este speculată sub forma unui aparat complex, compus din rampe de scări și podeste/platforme care asigură atât accesul în spațiile de la etaj cât și posibilitatea pentru diverse activități în exterior. În aceeași direcție de maximizare a potențialului spațiului exterior sunt amenajate terasa din curtea interioară și terasa de pe casă, care în primă fază este funcționalizată parțial sub forma unei platforme circulabile cu rol de belvedere înspre Bega. Structurarea la nivel de organizații reflectă necesitățile spațiale ale fiecăreia, astfel încât Ambasada operează parte din parter, operatorul co-work-ului, FOR funcționează la etaj, iar Faber gestionează sala mare de evenimente și una dintre sălile medii de ședințe de la etaj.
F O R: Sergiu Sabău – manager de proiect și architect; Maria Sgîrcea, Alexandra Spiridon, Simina Cuc, Oana Simionescu, Alexandra Maier, Alexandra Rigler, Jose Peralta Guerrero – arhitectură și design interior // Structură: SC PATH’S ROUT SRL, ing. Cornel Farcaș SC PLAN DESIGN SRL, ing. Bogdan Trifa // Instalaţii electrice de curenţi tari şi curenţi slabi: SC RC TIM, ing. Zsolt Zsoke SC CRUZEIROS SRL // Instalaţii termice şi de ventilaţie? SC CRUZEIROS SRL SC UTG SIMEKA, ing. Andrei Szabo // Instalaţii sanitare: SC UTG SIMEKA, ing. Andrei Szabo // Instalaţii de iluminat exterior: SC ELDO PRODUCT SRL, ing. Doctor Ovidiu // Sistematizare verticală: SC PATH’S ROUT SRL, ing. Dan Percec // Scenariu de securitate la incendiu: SC VM IGNIS DESIGN SRL, Vică Mircea // Antreprenor general: SC Lumex SRL // Antreprenor instalații: SC Flexik SRL // Signalectică și design grafic: Ștefan Lucuț
*Proiectul face parte din expoziția CHANGE, care în cadrul Romanian Design Week 2020 propune un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.