Mergi la conţinutul principal
search

INTERSECTION

  • Artist ELLIDA TOMA
  • An 2022
  • Categorie Fashion
„Este dificil de trasăm conturul lumii în care trăim, pentru că ne situăm într-un moment când lucurile sunt neclare. Interactivitatea devine un cuvânt cheie în zilele noastre. Astăzi nu mai înțelegem foare clar încotro mergem, doar constatăm că ne mișcăm împreună. Cred că va exista întotdeauna loc pentru a crea. Creativitatea este un instrument esențial pentru adaptare, deci pentru a merge mai departe. Se poate spune că designerii creează și modelează viitorul, într-o oarecare măsură. Iar designul este întotdeauna făcut pentru oameni. Un motiv în plus să fim într-o continuă căutare de noi perspective.”

- Ellida Toma*

Intersection

Proiectul face parte din colecția INTERSECTION, care cuprinde tema asimetriei, jocuri de deconstrucție cu diferite volume și tăieturi, forme simplificate.

Intersection

Creația lui Constantin Brâncuși este principala sursă de inspirație pentru colecțiile semnate ELLIDA TOMA, în care veșmântul urmărește arhitecturalul, dar și liniile și volumele corpului, astfel încât să se armonizeze. În colecție se regăsește preferința designerului ELLIDA TOMA pentru culori neutre: piese monocromatice, ce se concentrează pe negru auster și misterios.

Intersection

În realizarea colecției INTERSECTION s-a recurs la linii și volume, redistribuind proporțiile umane într-o manieră clară, sculpturală. Piesele vestimentare, realizate prin intervenții la nivel de tipar, compun și descriu linii și forme geometrice. Colecția INTERSECTION cuprinde croiuri inedite, juxtapuneri și intersecții, care acoperă volumetric corpul. Piesele colecției sunt la limita dintre arhitectural și destructurat, un exercițiu geometric cu pliuri, drapaje, tăieturi asimetrice.

Intersection

*Odată cu împlinirea a zece ani de Romanian Design Week, în 2022, sub tema #FORWARD, punem sub lupă importanța designului și a arhitecturii în proiectarea viitorului. RDW Digital Showcase este o colecție digitală de idei despre viitor și de proiecte recente, semnate de studiourile și designerii locali care au participat la festival de-a lungul celor 10 ediții.