„Change în proiectul ăsta înseamnă tocmai schimbarea suprafeței de printare. Înainte de Kit de Serigrafie 3D, se putea doar 2D, după Kit de Serigrafie 3D, și 3D.”
- Andrei Reg*
Serigrafia este un proces de imprimare exclusiv bidimensional. Prin intermediul serigrafiei pot fi transpuse pe un suport plan texte și ilustrații vectoriale (forme cu contururi precise) sau ilustrații și imagini bitmap (rețea de cercuri de varii dimensiuni – raster).*
Kitul portabil de serigrafie 3D propune un set de soluții de modernizare a ecranului serigrafic. Soluțiile s-au materializat în două prototipuri funcționale destinate imprimării pe suprafete tridimensionale. Construcția cadrelor este explicată prin desene tehnice.
În prima parte a publicației este prezentată seria de procese de producție a kitului, începând de la construcția ramei și până la expunerea filmului serigrafic.
În cea de-a doua parte, fiabilitatea prototipurilor construite este demonstrată prin 24 de experimente de imprimare cu 3 vizualuri diferite, 2 texte vectoriale și 1 ilustrație raster, utilizând varii cerneluri și suporturi extrem de diverse. Fiecare experiment este documentat foto de Nikita Dembinsky.
*Proiectul face parte din expoziția CHANGE, care în cadrul Romanian Design Week 2020 propune un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.