Designul este conceput în relație cu arhitectura Sălii Crucilor din München și materialele primare ce îi conferă identitate – cărămidă, beton aparent, fier forjat, tablă groasă, lemn, pânză.
Masivitatea elementelor sălii este transpusă în piesele de mobilier din lemn, devenind ca un soclu din care se nasc nișele arcuite din cărămidă.
Realizate din stejar masiv, obiectele de mobilier sunt compuse din elemente așezate astfel încât să se întrevadă cum fiecare piesă descarcă forțele pe alta, fără prinderi vizibile.
Totodată, datorită distanțării dintre elemente și a lipsei unor continuități vizuale între spătar și picioare, privind de aproape se percep mult mai delicate și fragile decât sunt.
Lipsa ornamentelor, caracteristice pentru obiectele din interiorul bisericilor este suplinită de prețioase și subtile intarsii de alamă din zona mânerelor ce au și rolul de marca și proteja colțul, totodată conferindu-i și un rol practic – acela de a se putea agăța și sprijini diverse obiecte.
Project team:
concept & design: arh. Matei Eugen Stoean / SPAZIO A+A
detailing and production: Atelier Vast
lead maker: Cezar Cocoș & Nicolae Ciontea
Beneficiary: Romanian Orthodox Metropolitan Church of Germany, Central and Northern Europe
Photo credits: Vlad Albu, Matei Eugen Stoean