Mergi la conţinutul principal
search

Magazin Irina Schrotter

  • Artist VIA ARCHITECTURE
  • An 2022
  • Categorie Interior Design
„În opinia mea, designul are nevoie de originalitate și asta va fi mai important ca niciodată. În timp ce produsele și serviciile de design devin accesibile unui public din ce în ce mai larg, majoritatea clienților vor căuta interioarele unice realizate de profesioniști. Designul a început ca o meserie al cărei scop era să creeze obiecte frumoase și a ajuns o forță puternică în industrie. Acum vorbim despre „Noul Bauhaus". Ce ne dorim, mai exact, să fie? Ce are sens în lumea noastră? Cu acest orizont infinit care este marele metavers, singura certitudine pe care o avem sunt natura și corpurile noastre goale.”

- Elena Viziteu/ echipa Via Architecture*

magazin Irina Schrotter

Amenajarea își asumă contrastele între finisajele alese pentru pardoseală, pereți, plafon și obiectul vestimentar. Din punct de vedere spațial, stâlpul central placat cu oglindă concentrează toată atenția asupra sa și este premergător în parcursul proiectului. El polarizează dispunerea obiectelor vestimentare și coordonează circulația.

magazin Irina Schrotter

magazin Irina Schrotter

În procesul de design, spațiul a fost imaginat asemenea unei capsule de expunere, volum în care obiectele vestimentare să fie ușor inserate. În acest scenariu, spațiul nu are limite echivalente, ci mizează pe diferite zone de îndepărtare și apropiere, astfel încât interacțiunea dintre clienți și obiectele expuse spre vânzare să fie facilă. Zona de vânzare propriu-zisă, situată în partea din spate a magazinului marchează închiderea spațiului, gest susținut printr-o țesătură-cortină ce ascunde cabinele de probă pentru clienți.

magazin Irina Schrotter

magazin Irina Schrotter

magazin Irina Schrotter

Echipa de proiect: arh. Elena Viziteu (Ionescu), arh. Andrei Clonțea , arh. Ștefania Mălăeru

*Odată cu împlinirea a zece ani de Romanian Design Week, în 2022, sub tema #FORWARD, punem sub lupă importanța designului și a arhitecturii în proiectarea viitorului. RDW Digital Showcase este o colecție digitală de idei despre viitor și de proiecte recente, semnate de studiourile și designerii locali care au participat la festival de-a lungul celor 10 ediții.