Mergi la conţinutul principal
search

MARE NOSTRUM

  • Artist Alina Gurguță
  • An 2022
  • Categorie Fashion
"Designul este una dintre cele mai puternice forțe din viețile noastre, chiar dacă suntem sau nu conștienți de asta, și poate fi în același timp inspirațională, emancipatoare și iluminatoare. (Alice Rawsthorn)
Designul este un mediu puternic și productiv, care poate ajuta la construirea unei vieți mai bune. Designul bun este despre a crea o experiență pozitivă și plăcută pentru toată lumea care intră în contact sau interacționează cu ea. Designul influențează ceea ce credem, cum ne simțim și deciziile pe care le luăm așa că este foarte important că el să fie întotdeauna extrem de bine făcut."

- Alina Gurguță*

mare nostrum

Proiectul „Mare Nostrum” exprimă admirația pentru apele albastre ale Mării Mediterane care unesc culturile, dar mai ales artele unor teritorii vaste, ajutând la unirea oamenilor. În acest spațiu, legat direct sau indirect de Marea Mediterană, fiecare națiune are datoria de a-și păstra și perpetua cultura specifică care provine din propriile rădăcini, dar toate împărtășesc aceleași valori morale, culturale și artistice, determinate de latinitatea care le leagă.

mare nostrum

Colecția „Mare Nostrum” are trăsături comune tuturor costumelor purtate în jurul Mării Mediterane. Tăieturile asimetrice, de formă imprecisă și de diferite grade de transparență, cu linii curbe, sugerează valurile mării.

mare nostrum

Se subliniază, de asemenea, calitatea consensuală a culorii albastre, care pare a fi preferată de toți contemporanii noștri europeni și apare pe toate steagurile comunităților europene.

mare nostrum

mare nostrum

*Odată cu împlinirea a zece ani de Romanian Design Week, în 2022, sub tema #FORWARD, punem sub lupă importanța designului și a arhitecturii în proiectarea viitorului. RDW Digital Showcase este o colecție digitală de idei despre viitor și de proiecte recente, semnate de studiourile și designerii locali care au participat la festival de-a lungul celor 10 ediții.