Mergi la conţinutul principal
search
  • Artist Mihai Stamati
  • An 2019
  • Categorie Product Design

Prin proiectul NEGRU este explorată tehnica unei dinastii de olari din satul Ciorești, Nisporeni, a lui Zaharia și Adrian Triboi, recunoscuți pentru ceramica neagră deosebită pe care o lucrează.

NEGRU

Produsul creat este un set pentru ceai prin care sunt explorate proprietățile fizice ale ceramicii negre și ale lemnului curbat. Împrumută din atitudinile afective față de întreg procesul de lucru al meșterilor și valorifică tehnicile practicate generații la rând de către aceștia.

NEGRU

Artiștii îmbină funcțional lutul modelat la roata olarului, sau turnat în matrițe, cu alte materiale precum lemnul curbat. Și-au propus să valorifice pe de o parte capacitatea ceramicii de a conserva temperatura timp îndelungat, iar pe de altă parte proprietatea termoizolantă a lemnului și flexibilitatea acestuia.

NEGRU

„Rezultatul și procesul în sine ne-au confirmat o dată în plus că designul contemporan are multe de învățat de la meșteșuguri. E vorba de candoarea, corectitudinea și sinceritatea cu care arta populară naște obiectele.” – Mihai Stamati

NEGRUNEGRU

Echipă proiect:

Designer, project coordinator: Mihai Stamati 
Potters workshop: Ceramica Triboi 
Woodworking workshop: Grigore Stamati.