Mergi la conţinutul principal
search

Pizzeria San Marco

  • Artist Gabriela Ciuchete / Schema Studio
  • An 2023
  • Categorie Interior Design

imagine

Având în vedere amplasarea în proximitatea campusului universitar din Constanța, Pizzeria San Marco a fost gândită, în mod natural, ca un loc de întâlnire pentru studenți.

imagine
Barul, piesa centrală în jurul căreia se construiește restul amenajării, se structurează ca o placă continuă de tablă metalică așezată pe dale de beton, morfând într-o zonă de masă înaltă, care invită la socializare. Ca un element de focus, consola luminoasă, afișează jocuri de cuvinte în legătură cu specificul culinar al locației.

imagine
 

Materialele folosite sunt brute, sincere. Podeaua și stâlpii de beton, tabla ondulată colorată, ceramica albă, plasa metalică sudată, prin juxtapunere cu placările din lemn și mobilierul colorat, conturează un dialog rece-cald.
Tavanul tehnic aparent, cu toate instalațiile vizibile, preia spiritul onest și necosmetizat al întregii amenajări. Setup-ul scenografic folosește lumina caldă a corpurilor de iluminat suspendate și a proiectoarelor pentru a pune în valoare zonele de interes.

imagineimagineimagineimagineimagineimagineimagine

Foto:

Rawpix Photography