Mergi la conţinutul principal
search

Storied

  • Artist Ubikubi, Dare to Rug
  • An 2017
  • Categorie Product Design

“Storied” vorbește despre povești personale suprapuse sub același acoperiș, împărtășite la masă. Setul de șervete individuale, realizate manual, este o reinterpretare a ștergarului traditional românesc, folosind tehnici și materiale locale, îmbinate cu un design inspirat din arhitectura socialistă a Bucureștiului.

Poveștile urbane împărtășite la masă au multiple fațete și sunt repetitive, asemenea clădirilor din beton cu multe niveluri. Atunci când oamenii se strâng în jurul mesei, atât subiectele plăcute, cât și cele complicate sunt dezbătute intens; întâlnirile, fie ele intime, fie deschise, sunt de fiecare dată prilejuri de a arăta afecțiune prin mâncare și conversație.

Dare to rug

Setul “Storied” cuprinde patru piese, cu dimensiunea 35 x 50 cm, care pot fi folosite individual, ca suport de farfurie, sau împreună, ca traversa de masa. Tonurile de gri sugerează ideea de beton, îndulcită de textura caldă a bumbacului țesut.

Dare to rug

Echipa: Ubikubi & Dare to Rug