Clădirea fostei Fabrici de Pensule, care adăpostește noul centru de artă, este punctată periodic de unele lucrări de reparații sau modernizare realizate de proprietar. Din păcate, acestea au fost făcute fără o viziune generală în prealabil. Proiectul a fost inițiat din nevoia proprietarului de a realiza un termosistem. Cunoscând foarte bine contextul, am reușit să schimbăm abordarea simplistă printr-o altă direcție: un studiu pentru găsirea celui mai bun mod de abordare a unei refațadizări.
Studiul foarte amplu a determinat trei tipuri de soluții:
1. Varianta nostalgică – prin rezolvarea termosistemului mulat exact pe forma existentă se păstra imaginea ei inițială cu excepția intrării și a pergolei de peste clădire.
2. Varianta cutia neagră – pentru că procesul artistic găzduit este mult mai valoros decât forma clădirii am pus accentul pe acesta negând clădirea.
3. Varianta face lift – e în spiritul variantei anterioare, dar aduce o afirmare nouă, contemporană, puternică, dar și delicată a ceea ce a devenit Fabrica în prezent.