Studioul a dorit să pună în lumină experiența ludică a unei case în copac, din care poți admira întregul festival și priveliștea impresionantă a lacului sau din care pur și simplu te poți relaxa și privi spre cer.

ATELIER MASS a creat astfel un obiect dinamic, plutitor, înconjurat de o ceață geometrică, asemenea unui nor suspendat în copac.

Platforma din lemn se reazemă, în mod discret, pe copacii adiacenți, plutind la trei metri deasupra pământului, iar singurul element conectat cu solul rămâne volumul scării. „Norul" este generat printr-o structură ușoară și independentă construită din țevi metalice și suspendată prin cabluri.

O serie de difuzoare de vapori creează o ceață revigorantă și un microclimat răcoros în amiezile toride de vară. Pe timpul nopții, sistemul de iluminat creează o aură oranj. Pe durata zilei, structura se evidențiază în raport cu împrejurimile, punând în lumină frumusețea zonei. În acest sens, odată ajuns pe platformă, aceasta te invită.

Echipă proiect:
Arhitecți: Silviu Aldea, Arnold Knall
Structural engineer: Marius Șoflete
Construcție: Timberkraft
Foto credits: Silviu Aldea.