Mergi la conţinutul principal
search

Umbre şi forme

  • Artist Alexandra-Iuliana Iancu
  • An 2022
  • Categorie Fashion
"Abordarea mea #forward asupra designului vestimentar se focusează pe sustenabilitate. Voi continua să creez haine la comandă, care pot fi purtate mai mult decât un singur sezon. Astfel, este foarte important să se reducă utilizarea în plus a țesăturii, evitând producerea unui stoc de haine pe care nimeni nu dorește să le cumpere. Este bine cunoscut faptul că nu se vând toate articolele dintr-o colecție de modă. Mai mult decât atât, folosesc și resturile de țesături pentru a crea aplicații din material pentru creațiile mele și voi continuă să procedez astfel și pe viitor."

- Alexandra-Iuliana Iancu*

Colecţia „Umbre şi forme” subliniază legătura puternică dintre om şi natură. Astfel, hainele sunt decorate cu aplicaţii realizate manual, ce reprezintă peisaje şi elemente din natură precum plante, reptile, păsări şi siluete feminine.

Alte simboluri importante, din această colecţie, sunt pasărea Phoenix, soarele şi luna, ce semnifică renaşterea, începutul, sfârşitul şi trecerea timpului. Ţinutele conţin materiale cu texturi diverse, pentru a reproduce cât mai bine peisajele cu apus şi răsărit.

Printre textilele utilizate se numără bumbacul, fetrul, imitaţia de piele şi, nu în ultimul rând, tulul, având rolul de a reda transparenţa apei. În plus, sclipiciul şi paietele produc licăriri, similare luminii stelelelor dar şi reflexiei lunii în apa mării.

Din punct de vedere cromatic, predomină albul, negrul şi griul, alături de: galben, orange, bej şi ciclamen. Produsele pot fi purtate în orice sezon, de către persoanele ce doresc să îşi amintească de momentele petrecute vara.

Echipă proiect: Designer: Alexandra-Iuliana Iancu // Photographer: Laura Stoica // Model: Alexandra Miroi, MRA Models Agency

*Odată cu împlinirea a zece ani de Romanian Design Week, în 2022, sub tema #FORWARD, punem sub lupă importanța designului și a arhitecturii în proiectarea viitorului. RDW Digital Showcase este o colecție digitală de idei despre viitor și de proiecte recente, semnate de studiourile și designerii locali care au participat la festival de-a lungul celor 10 ediții.