Mergi la conţinutul principal
search

MBBFW Spring 2025 | Part of RDW Exhibitions

  • 03 Mai 2025
  • News

În cadrul Romanian Design Week 2025, vizitatorii sunt invitați să descopere o capsulă expozițională dedicată modei, care reunește o selecție de ținute prezentate în cea mai recentă ediție a Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW). Expoziția oferă o privire de ansamblu asupra diversității și creativității designerilor din Europa Centrală și de Est, aducând în prim-plan viziuni stilistice distincte și angajamente comune față de sustenabilitate și inovație.

rdw

Colecțiile expuse poartă semnătura unor designeri consacrați și emergenți, precum: Alexandra Șipa, Almaz, Ami Amalia, Ana Radu, Carmen Secăreanu, Diana Milkanova, Kata Szegedi, Kseniaschnaider, Litkovska, M. Marquise, Medeea, Murmur, Nissa, Ok Kino, Rhea Costa, Romeo Gigli, Rxquette și Vol. Fiecare ținută expusă este expresia unei povești creative care reflectă direcțiile contemporane ale modei din regiune.

rdw

Bucharest Fashion Week este primul eveniment de modă internațional organizat în România, cu o misiune clară: promovarea designerilor locali și transformarea etichetei „Made in Romania” într-un reper apreciat la nivel global. Evenimentul creează un cadru ideal de întâlnire între creatori de modă, clienți, profesioniști din industrie și pasionați de stil, încurajând schimburile culturale și colaborările internaționale.

Cea de-a doua ediție a Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, desfășurată în perioada 27–30 martie 2025, a transformat capitala într-un podium vibrant, unde au fost prezentate colecțiile a 19 designeri din România, Polonia, Ungaria, Ucraina, Moldova și Italia. Temele centrale ale ediției – educație, sustenabilitate și artă – au fost reflectate în show-urile de modă, dar și în conferințele, atelierele și expozițiile care au completat programul.

rdw

Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week devine astfel nu doar un eveniment de profil, ci o platformă de influență pentru industria modei din regiune, oferind o voce relevantă și actuală creativității emergente din Europa de Est.

Expoziția " MBBFW Spring 2025" face parte din formatul RDW Exhibitions, prezentat de Rompetrol și coprodus de Primăria Municipiului București prin ARCUB.

De peste 20 de ani, Rompetrol susține educația și cultura prin inițiative cu impact real în comunitățile locale. La Romanian Design Week 2025 se alătură formatului RDW Exhibitions, care pune în prim-plan colaborarea și susținerea creativității locale.