Design Gallery. Lounge. Shop
Romanian Design Week împlinește 10 ani, iar festivalul a reprezentat, încă de la prima sa ediție, o platformă de promovare și de dezvoltare a industriilor creative locale, dar și un context important de socializare și un pretext pentru a aduce împreună și a pune în dialog toate domeniile creative, din încercarea de a genera proiecte multidisciplinare, dar și colaborări în rândul unor organizații reunite în jurul unor valori și a unor misiuni complementare.
În cei zece ani de la prima ediție RDW, piața de design din România a evoluat mult și suntem mândri că am fost martorii apariției și dezvoltării multor branduri locale de design, dar și a multor organizații care înțeleg să susțină creativitatea locală prin proiectele pe care le inițiază sau prin intermediul platformelor de distribuție pe care le dezvoltă.
De aceea, anul acesta, ne-am dorit, mai mult decât oricând, să sărbătorim acest dialog creativ și să aplaudăm partenerii și entitățile care contribuie de ani de zile la dezvoltarea pieței de design din România.
Astfel, am proiectat un amplu Concept Store, care găzduiește o zonă de socializare și de co-working menită să aducă împreună idei și oameni, alături de o serie de brand-uri de design și de pop-up store-uri, care reprezintă, promovează și vând un total de peste 100 de designeri și artiști români: Așkia, Dizainăr, Molecule F, room21, Patzaikin, Epretext, Art Editions.
Pentru că Romanian Design Week crede în potențialul și în importanța designului local, dar și pentru că ne-am dorit să ne uităm spre viitor și să încurajăm, pe de o parte, dialogul și colaborarea, iar pe de altă parte, să generăm, cât mai concret, creșterea consumului de design românesc, în cadrul Concept Store-ului de anul acesta vei putea descoperi un spațiu de dialog, un lounge amenajat și mobilat cu produse românești, o galerie de design, dar și o serie de magazine-capsulă, ce reunesc obiecte speciale, pe care le poți admira, lua acasă sau purta.
Cu mândrie.
See you in design wonderland @Galeria Senat de la Combinatul Fondului Plastic!