Andra este arhitect, designer, ilustrator și profesor. Mai jos ne povestește în câteva fraze despre cum arată o zi din viața ei și care a fost parcursul său profesional. În cadrul RDW Design GO! 2024 atelierul Andra Panait a organizat expoziția Șoaptele orașului, ce a adus în prim-plan două exerciții ale studenților UAUIM privite în paralel: Casa unei familii și O grupare de case, concentrându-se pe tema locuirii în București în două scenarii de densitate și ipostaze morfologico spațiale diferite.
***
În câteva cuvinte, cum ai descrie cel mai bine procesul tău de integrare în domeniul în care activezi astăzi? (cum ai ajuns sa faci ceea ce faci acum?)
Suma de liniuțe de mai sus - arhitectura, designul, ilustrația și activitatea didactică ca profesor la Facultatea de Arhitectură - este similară unui ecosistem în care fiecare disciplină și-a adus propria contribuție. Am terminat Institutul de Arhitectură Ion Mincu, în paralel am lucrat ca graphic-designer și ca arhitect la propriul birou, am reintrat în școală de partea cealaltă a catedrei unde conduc un atelier de anii 2-3, am avut o serie de expoziții personale ca autor - Expoziția “Togetherness” și “Everywhere & The Thought Catching Machine”, sau cele de arhitectură cu studenții de la atelier: “When the city whispers you a house”, “Living together”, “A cluster of houses” în cadrul RDW, Expoziția “DADA: Textophagia”, în cadrul Bienalei de Arhitectură, expoziția “In Between Scale”, în cadrul EURAU, expoziția „Camera Penelopei”, Galeria Ruine, Geneva, unde am fost coordonator și autor al proiectului scenografic etc. Pe scurt, o activitate diversă transdisciplinară, inspirând, dar mai ales fiind inspirată de studenții mei.
Ce faceți când nu organizați un eveniment în RDW Design GO? (care e activitatea voastră de zi cu zi?)
În ordine: cappuccino + 10000 pași, gestionat mailuri, schițe diverse la mâna liberă pe tabletă în funcție de urgența zilei respective sau de chef, lucrat la calculator sau mers la școală, zoomuri, diverse proiecte pentru școală conexe atelierului, citit câte-o carte sau serial seara. În lunile cu Anuală sau Bienală lucratul e mai intens - sunt Art Director al Bienalei Naționale de Arhitectură și al Anualei de Arhitectură București și, de asemenea, lucrez periodic pentru programul Europa Creativă. Dar mă ocup și de proiecte personale, cum au fost cele expuse în cadrul RDW și fiind sub-teme alese de mine care răspund temei festivalului îmi fac o mai mare plăcere.
Ce vă propuneți până anul viitor la RDW? (care sunt planurile voastre pentru viitorul apropiat?)
Habar n-am, încă! În afară de școală, pentru septembrie am în pregătire un mic proiect grafic dedicat absurdului Kafkian - un discurs vizual despre nonsens în cadrul Muzeului Literaturii Române, dar mai departe nu știu. Poate o expoziție cu studenții de la arhitectură dacă va mai fi timp.
________
Atelierul Andra Panait promovează un mod de gândire bazat pe observație și analiză critică, un spațiu portabil, în care străzile devin adevăratul profesor și în care curiozitatea este impulsul din spatele oricărei cercetări.
Andra Panait
arhitect - designer - ilustrator - profesor