Mergi la conţinutul principal
search

WorkWork From Home: Ei creează ceea ce tu îți imaginezi

  • 19 Iunie 2020
  • News

Odată cu recomandările autorităților din luna martie de a rămâne în case, mulți dintre noi am început să lucrăm de acasă, moment în care ne-am schimbat percepția asupra spațiului și ne-am confruntat cu nevoia de a separa, fizic, în același loc de data aceasta, viața personală și munca. Atelierul de producție WorkWork a identificat această problemă și a venit în ajutorul nostru cu birouri custom, adaptate nevoilor și preferințelor fiecăruia, astfel încât lucrul de acasă să devină mai ușor.

Proiectul WorkWork From Home va putea fi văzut în cadrul Romanian Design Week, care va avea loc în intervalul 11-20 septembrie 2020.

În interviul de mai jos, am vorbit cu echipa din spatele proiectului despre cum le-a venit ideea și activitatea lor.

1. Spuneți-ne câteva cuvinte despre ceea ce faceți. 
WorkWork este un atelier de producție custom, ce lucrează sub motto-ul You imagine, we create!
Practic tot ce ține de mobilier la comandă, amenajări interioare, design de obiect, instalații pentru evenimente sau expoziții, pavilioane pentru festivaluri sau elemente de signalistică. Lucrăm împreună cu arhitecți și designeri pentru a aduce planurile lor în realitatea palpabilă a utilizatorilor.
Lucrăm în special cu lemn masiv, placaj și metal, dar am inserat de-alungul timpului în proiectele noastre și elemente ce țin de mase plastice, sticlă, metale neferoase, piatră, textil etc. 
Acum 5 ani am pornit atelierele de la Nod makerspace. Aici ne-am făcut mâna și ne-am deprins cu meșteșugul producției custom, amenajând pe barba noastră cei 2000 de metri pătrați din cadrul Nod.
În makerspace, oricine poate avea acces la tot ceea ce înseamnă un atelier de lucru cu lemn și metal, pe bază de abonament. După puțin timp, makerspace-ul s-a umplut de makeri puși pe treabă, așa cum era de dorit, așa că ne-am decis să înființăm acest departament de producție al Nod makerspace, numit WorkWork. Am amenajat încă 2 ateliere de producție în cadrul Industriei Bumbacului din Timpuri Noi. Asta se întampla acum 3-4 ani și, de atunci, lucrăm cu spor în cele mai mișto locații și spații de birouri din București, iar toată povestea o îndosariem pe workwork.ro.

2. Proiectul vostru este un exemplu de cum răspunde și se adaptează designul nevoilor și schimbărilor prezente în societate. Cum a apărut ideea?
Ideea WorkWork From Home a apărut odată cu primele schimbări cauzate de pandemia coronavirus. Primul declic a fost că principalii noștrii clienți au intrat pe pauză în perioada stării de urgență. Mai mult de atât, a fost o dorință a întregii echipe de a face ceva cu un sens, cu un rost în această perioadă. O parte din echipa Nod i-a dat tare tare cu proiectele Viziere.ro si cu Make4Romania, proiecte ce s-au adresat nevoii de susținere a celor din linia întâi în lupta cu coronavirus. Echipa noastră s-a adresat celor din „linia a doua”, cei care au continuat să lucreze de acasă și să țină ce mai putea fi ținut din economie, în mișcare. 
Văzând că urmează ca o mare parte dintre noi să ne mutăm rutina de lucru de la birou direct în sufragerie, pe termen nedeterminat, am zis să venim cu soluții custom de adaptare a locuinței, astfel încât să integreze și această nouă funcțiune.
Inițial am creat un board extins pe pagina noastră de Pinterest, în care am adunat zeci de idei și modele de birouri și accesorii, pentru a inspira oamenii și a-i ajuta să vadă ce variante există. Alegând exact elementele de care fiecare are nevoie și schimbând cotele, materialele sau orice alt detaliu, ne putem crea un birou cât se poate de eficient și potrivit cu restul locuinței noastre și cu celelalte hobby-uri pe care le avem. Printre primele cereri a fost un birou dublu cu capac detașabil, pe care ziua puteai lucra la laptop, iar seara, dădeai capacul la o parte și aveai tot setup-ul de dj gata aranjat.

WorkWork from home

WorkWork from home

Între timp am lucrat la propriile design-uri de birouri custom și astfel a apărut proiectul nostru WorkWorkFrom Home.
Am propus aici două variante de birou, unul cu blat simplu și unul cu blat dublu, la care pot fi adăugate, în funcție de necesități, zeci de accesorii, rezultând astfel sute de combinații posibile. Și desigur, în continuare orice element este perfect customizabil, nu trebuie decât precizat în cererea către noi (sau direct la un telefon dacă e mai simplu) ce și cum și noi adaptăm birourile la nevoile respective.

WorkWork from home

WorkWork from home

3. Cum a răspuns publicul înițiativei?
So far so great :D
Ne bucurăm foarte mult că publicul larg a prins foarte repede ideea și că s-a potrivit perfect nevoilor impuse de moment. Primim zilnic cereri pentru diverse combinații din birourile de pe WorkWorkFrom Home. Unele dintre ele ne dau nouă idei pe care le implementăm ca noi accesorii în design.
Mai mult, ne-am adresat direct unor companii care și-au permis și au și fost smart enough să ofere vouchere angajaților lor, pentru a-și mobila spațiul de lucru de acasă. Primii au fost cei de la Adobe, cărora le-am scris despre proiectul nostru, iar ei l-au distribuit mai departe angajaților. Am avut deja mai multe cereri onorate și angajați fericiți că și-au putut amenaja un spațiu de lucru adaptat locuinței lor.
Primim în continuare și multe imagini de pe Pinterest cu setup-uri custom. Este o bucurie pentru makerii din noi să vedem câte idei ingenioase au oamenii, pentru a-și putea face munca de acasă mai plăcută și de ce nu, mult mai eficientă. Trebuie să putem să transformăm această tranziție forțată la lucrul de acasă într-un avantaj pe termen lung. 

WorkWork from home

WorkWork from home

4. Cu ce provocări v-ați confruntat în această perioadă?
Din păcate, clienții noștri preferați care vin din zona de Coffee shop / Specialty foods / Office / Coworking / Expo etc. - spații în care în general managerii își doresc să investească în calitatea designului și în feeling-ul pe care spațiul lor îl transmite utilizatorilor - au trebuit să ia piciorul de pe pedalele proiectelor de amenajare. Asta ne-a oferit însă spațiul necesar pentru a pune pe picioare rapid Work Work From Home.
Din fericire, lumea se dezmorțește ușor ușor. În ultimele două săptămâni am amenajat trei spații de terasă pentru unele din locațiile noastre favorite. Un exemplu ar fi terasa Baristro, un spațiu super bine desenat de Oblic Studio, care însă trebuia să se deschidă exact când a intrat în vigoare starea de urgență. Între timp le-am amenajat și această mică terasă și abia așteptăm să se deschidă pe bune!

WorkWork

WorkWork

WorkWork

5. Știu că vă doriți și colaborări cu alți designeri și sunteți deschiși către idei și proiecte noi. Care este relația voastră cu comunitatea creativă în perioada aceasta și cum vă adresați acesteia sau nevoilor acesteia?
Nod makerspace rămâne pentru noi principala arteră de conexiune cu lumea creativă. Avem membri în comunitate din zona design-ului de obiect, al arhitecturii, graficii, design interior etc. Avem și makeri care își produc obiectele de serie aici, sculptori în metal, iar conexiunea cu această comunitate de creatori ne inspiră și ne face să fim super mândri. 
Pe lângă comunitatea Nod, am comunicat și cu colaboratorii noștri din proiecte trecute, precum Oblic Studio sau Agnes Lukacs și desigur cu echipa The Institute / RDW, pentru a vedea de ce este nevoie, cum ne adaptăm la schimbare, cum răspundem noilor necesități – împreună, ca o comunitate creativă.
Ne-am bucurat ca mesajul nostru cu birourile să fie preluat și de diverse publicații care ne sunt foarte dragi, precum Jurnalul de Pandemie pornit de DoR sau de Love Deco. Iar acum, ajungem fix la comunitatea creativă strânsă laolaltă de voi <3.

6. Ce tip de colaborări ați avut până acum și ce tip de colaborări vă doriți pe viitor?
Până acum am lucrat fie direct, cu clienții noștri finali, producând ideile lor transmise prin schițe de mână pe hârtie sau poze adunate de pe net, fie cu designeri și arhitecți, care desenează în detaliu toate piesele pentru producție. Ne bucurăm mult de amândouă aceste căi de lucru. Înclinăm mai mult spre a doua variantă, unde lucrurile ies în final ceva mai bine gândite în ansamblu, ceva mai rafinate, dar ne și place când un client știe ce vrea și face pasul de a încerca să își transmită imaginația mai departe către noi.
Ca tipuri de proiecte, până acum am făcut puțin din toate. Am produs obiecte mici de design precum lămpi sau suporturi pentru bicicletă, am produs piese de mobilier custom pentru apartamente și case, am făcut și amenajări interioare pentru clădiri de birouri și coworking-uri, am amenajat cafenele top notch, am produs elemente de signalistică pentru a scoate brandurile în evidență, am amenajat și expoziții și scenografii pentru piese de teatru și am fost și la festivaluri precum Untold sau Neversea.

WorkWork

WorkWork

WorkWork
Ce știm sigur după această perioadă de formare de trei ani este că dacă intrăm într-un spațiu, ne place să ni-l asumăm și să-l preluăm cap coadă. Și nu doar spațiul, ci și relațiile din jurul creării lui.
- Ne dorim să putem crea colaborări de durată cu entități care vor să se dezvolte în timp, precum prietenii noștri de la French Revolution
- De asemenea ne dorim să ne lipim de câțiva arhitecți și designeri care vor să insiste și să persiste, care vor să ceară detalii și vor să inoveze, care vor pur și simplu să se afișeze la RDW cu cele mai bune proiecte de amenajare și de design de obiect. 
- Vrem să amenajăm în continuare coworking-uri, spații de lucru pentru independenți și nomazi, dar vrem să intrăm și în clădirile de birouri care știu să investească în mediul de lucru.
- Vrem să mergem odată pe an în deplasare pentru a produce un pavilion de festival sau o instalație pe munte. Vrem să mergem ca echipă una-două săptămâni într-un loc în aer liber pentru a produce un element mai apropiat de arhitectură decât de obiect. Asta pentru a ne scoate din atelier, a ne scoate din scară și a ne scoate din stare.
- Iar ca materiale, vrem să continuăm să ne axăm în special pe lemn masiv + metal, o combinație atât de autosuficientă. Vrem să și punem la loc în natură tot ce consumăm. Iar în acest an plănuim o sesiune de plantare a tuturor copacilor tăiați în proiectele noastre, direct pe terenul de la Scoala Bunești. Aici știm sigur că puieții vor rezista și vor crește bine sănătoși.