Suflet inocent și rebel în același timp, pentru Bianca designul este expresia unei emoții. Emoția unei noi experiențe, emoția de a fi alături de cei dragi și mai ales emoția de a transmite mai departe o poveste și de a crea. Cu aceeași emoție, Bianca creează piese de mobilier și obiecte decorative inspirate din călătoriile sale și de oamenii din jurul ei. În designul acestor piese, ea favorizează materialele naturale: lemn, marmură, sticlă sau metal, căutând mereu formele simple, funcționale. Deși pasionată de artă încă de mică, Bianca a ales să urmeze inițial o carieră în drept și să devină avocat. În prezent, ea este studentă în ultimul an la Facultatea de Arhitectură de Interior, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, găsindu-și în cele din urmă curajul de a-și urma adevărata pasiune, pentru design și artă.