Mergi la conţinutul principal
search

Însemnări din vremea #stămacasă - Agnes Lukacs

  • 26 Martie 2020
  • News

„Sper ca în viitor, în locul acestui virus, să circule idei apte (sau capabile) să ne vindece"

Încă de la prima ediție, din 2013, Romanian Design Week a reprezentat un context pentru coagularea industriei creative din România, contribuind în timp la crearea unei comunități din care suntem mândri să facem parte.

Ediția RDW 2020 a fost gândită și construită, pentru prima dată, în jurul unei singure teme: SCHIMBAREA*CHANGE, obiectivul fiind de a chestiona rolul designului în prezent, dar și impactul acestuia asupra unui viitor mai bun. Astăzi, când ne confruntăm cu o pandemie, SCHIMBAREA a căpătat noi valențe. Am decis astfel să facem o serie de interviuri în care să împărtășim comunității online cum se adaptează designerii și arhitecții la situația actuală.

Primul designer cu care am discutat este Agnes Lukacs. Agnes este un designer versatil, ce modelează spații rezidențiale, de lucru ori comerciale, prin concepte creative și ludice de design. Diversitatea proiectelor ei sunt oglinda creativității sale. Agnes Lukacs coace idei din ingrediente simple și le transformă în concepte de foodstyling. În ultimii ani focusul ei s-a îndreptat și către zona designului de obiect. A creat nu numai piese de mobilier sau accesorii, dar și modele grafice pentru țesături. Stilul său este cel mai bine descris ca fiind eclectic.

Agnes Lukacs

Proiectul ei, HEMPIRIC - o serie de obiecte de iluminat realizate din cânepă reciclată, va putea fi văzut în expoziția tematică CHANGE, din cadrul Romanian Design Week 2020, care se va muta pe canalele noastre de social media.

1. Ce înseamnă pentru tine SCHIMBARE (astăzi)?
Aș folosi RENAȘTERE în loc de SCHIMBARE. Dacă până acum am vrut să schimbăm CEVA pentru a menține planeta mergând, acum am ajuns în situația în care va trebui să o luam de la capăt, de la ZERO, să construim o lume alternativă și profund diferită. Zilele astea mi se par și mai ridicole problemele avute de umanitate înainte de Pandemie.

2. Cum este designul în izolare? Și cum crezi că va rezista el?
Există și momentan rezistă prin proiecte personale.

3. La ce lucrezi perioada aceasta ? Cum te-ai adaptat la situația actuală?
Orice persoană creativă are nevoie de cate o perioadă în care să se ocupe de proiecte personale / sociale. Creativitatea nu este liniară. Într-un proces creativ, există întotdeauna un salt, un gol sau un spațiu; incubație.
Citeam cu ceva timp în urmă Victor Papanek, „Design pentru lumea reală” despre„kymmenykset”- un cuvânt finlandez care înseamnă zeciuială. În Evul Mediu însemna o taxă: țăranul punea deoparte a zecea parte din recolta lui pentru cei săraci, cel bogat renunța la 10% din venitul lui pentru a ajuta pe cei nevoiași. Ca designer nu trebuie să plătim bani sub forma de „kymmenykset”, ci putem aloca 10% din timpul și ideile noaste pentru a-i ajuta pe cei 75% dintre oamenii aflați la nevoie. Asta era recomandarea lui Papanek în anii ’80. Nu știu câți designeri au făcut asta de-a lungul timpului, însă ACUM poate fi momentul în care ne dedicăm timpul unei cauze. Dacă fiecare se dedică măcar unei singure cauze cu siguranță la sfârșitul acestei crize vom avea și lucruri pozitive. Putem începe din interiorul casei și să ne îndreptăm către exterior.
Problema mea principală zilele astea a fost ce se întâmplă cu educația puștiului meu de 11 ani. Școala de stat (unde este el elev) nu a găsit o soluție de a continua cursurile în perioadaa sta, așa că am decis să facem noi homeschooling pe teme care ne interesează și sunt neglijate în școală, cum ar fi educația prin artă/ design. Antrenăm și emisfera dreaptă, care este folosită în percepțiile emoționale, intuitive și creativitate. Arta necesită folosirea emisferei drepte, emisfera pe care programele școlare uită uneori să o provoace. Am continuat cu inițierea lui în modelare 3d, am făcut colaje, diferite tehnici de prezentare a unei idei și muzică. Am cumpărat cursuri online pentru fiecare. La pian a continuat cu profa online. În prima parte a izolării asta vom face, învățăm lucruri noi, lucruri pe care nu le puteam face înainte din lipsă de timp.
Mi-ar plăcea să colaborez cu alți colegi din breaslă, să punem la punct un curs online și pentru alți copii.
Până atunci shareuiesc cu drag platformele de unde ne luăm cursurile: skillshare – cursuri foarte simpatice de ilustrații potrivite și pentru copii de sub 8 ani. Cursurile sunt scurte, de 1-2 ore, pe care noi le facem împreună; udemy, the-dots – care au lansat un Coronavirus support feed. În fiecare joi până sâmbătă, Viral Film Festival alege un film și vă spune unde să-l vizualizați.
Adobe oferă acces gratuit la Creative Cloud pentru profesori și studenți cu conturi existente până la sfârșitul lunii mai 2020.

4. Cum arată și ce înseamnă spațiul de lucru al unui designer astăzi? Ne poți trimite o poză?
Masa „Geometric love” a devenit birou pentru amândoi. Aici se întâmplă tot: de la mic dejun până la homeschooling. Avem un program orientativ ca să nu fim tentați să lenevim foarte mult. Nu tot timpul suntem mulțumiți, pentru că unii nu înțeleg că nu suntem în vacanță:

Agnes Lukacs

Agnes Lukacs

Agnes Lukacs

Agnes Lukacs

Ne puteți urmări pe Instagram.

5. Profiți de zilele astea pentru a lucra la proiectul pentru RDW? Dacă da, ne poți trimite niște informații despre proces?
Cu proiectul RDW am ajuns în faza de prototipare. Chiar înainte cu o zi de autoizolare am amânat întâlnirea cu Hempcrete România, cei care îmi furnizează hempcrete-ul și mă inițiază în tehnica modelării materialului. Urma să experimentez cu acest material pentru lămpile pe care le-am proiectat.
Hempcrete sau betonul din cânepă este un material biocompozit apărut, la rândul său, ca răspuns la nevoia tot mai stringentă de schimbare a modului în care abordăm resursele. Obținut din var amestecat cu puzderie de cânepă – o plantă tehnică excepțională – hempcrete este un material versatil și maleabil, însă extrem de robust. O soluție reciclabilă și regenerabilă, cu amprentă negativă de carbon, adaptată la prezent. HEMPIRIC este un manifest vizual eco-friendly exprimat în două versiuni, o lampă suspendată cu detalii metalice și fibre textile din cânepă și o lampă de birou inspirată de vechea lampă cu ulei, cu elemente din metal și sticlă.
Rămâne de văzut când pot trece la crearea lămpilor fizic, pentru că voi avea nevoie de atelier, precum și de ajutorul altor furnizori pentru celelalte părți ale lămpilor.

6. Ce resurse recomanzi unui designer în izolare (cărți, filme, site-uri, activități, idei)? Ce ar trebui să facă cu acest timp?
Pe lângă ce am sugerat la răspunsul anterior, aș adăuga și www.mubi.com/ro, platforma mea preferată de filme. Alături de filme de festival, MUBI înseamnă filme cult şi clasice. Acum abonamentul este redus la 1 euro pentru primele 3 luni. Mi-ar fi plăcut să facă acest lucru și Tiff Unlimited!
Pentru cei care încă nu au citit-o, Victor Papanek, „Design pentru lumea reală” sau orice altceva de care n-au avut timp până acum. :)

7. Cum crezi că vei aborda practica și munca ta de acum încolo? Crezi că va fi influențată de situația actuală?
Cu siguranță va fi! Oricum în ultimii ani senzația mea era că munca noastră este atât de superficială, aproape fără rost, nesustenabilă. Designerii sunt preocupați doar de o mică parte a problemei, fără a lua în calcul adevăratele nevoi pe care trebuie să le satisfacă.
Soluția ideală la orice problemă de design va fi să obții „cât mai mult cu cât mai puțin”.

8. Ce ai vrea să schimbi și ce speri că se va schimba în această industrie, la nivel local sau/și mondial?
Să producem doar ce este necesar, să nu urmăm o cale la fel de nocivă. Designerii/arhitecții să refuze proiectele care sunt distructive social sau biologic. Să ne mutăm privirea asupra meșteșugurilor, este o forță importantă pentru dezvoltarea industriei locale.

9. Ce speri să vezi la RDW 2021?
Optimism. Sper că toți cei care vom participa cu proiectele acceptate din 2020 să ne updatăm la vremurile care vin, să gândim mai departe proiectele deja existente.
Acum că ne-am dat seama că este o lume foarte mică și cu toții suntem foarte conectați, sper ca în viitor, în locul acestui virus, să circule idei apte (sau capabile) să ne vindece.

10. Ce speri să învățăm din toată această experiență?
Să conștientizăm că de 40-50 de ani sunt surse mai mult decât suficiente pentru orice, este nevoie doar să ne organizăm, să planificăm și distribuim în mod corespunzător, fără a se permite abuzuri.