Viziere.ro a apărut ca răspuns al unei nevoi acute generate de situația actuală: necesitatea suplimentării echipamentelor de protecție pentru cei din linia întâi, într-un timp cât mai scurt.
Coronavirusul reprezintă o provocare mondială în continuă creștere șiun risc pentru populație, dar mai ales pentru cadrele medicale și personalul implicat în combaterea acestuia. Echipa Viziere.ro a prototipat o vizieră de protecție a feței pentru medici a cărei durată de fabricare este foarte mică, iar materialele sunt ușor de procurat.
Scopul proiectului nu a fost să reinventeze produsele existente, ci să răspundă nevoii urgente de echipamente suplimentare. Spre deosebire de vizierele comercializate, viziera concepută de ei este gratuită pentru cadrele medicale și disponibilă în măsura posibilităților de producție.
Pentru realizarea proiectului, au fost puse bazele unei echipe care gestionează de la proceduri și social media, la discuții cu cadrele medicale și gestionarea livrărilor și peste 2,500 de voluntari. A fost creat un ecosistem de 23 de centre regionale în toată țara. Un centru regional înseamnă atelier, centru CNC, makerspace și asociații, fundații, ONG-uri care gestionează local proiectul.S-au implicat în proiect și companii care și-au dorit să ajute, donând materiale sau bani.
Au fost ajutate 1,700 spitale, CMI și instituții la nivel național. De la demararea proiectului, au fost distribuite peste 250,000 de viziere în toată țara prin centrele regionale.Cifrele se actualizează în permanență.
Câteva dintre spitalele ajutate sunt: Institutul Oncologic Alexandru Trestioreanu, Spitalul Clinic Colentina, Spital Obregia - Neurologie Pediatrică, Spitalul Prof. Dr. Constantin Angelescu, Spitalul CFR Cluj Napoca, Spitalul Municipal Slobozia, Maternitatea Bucur București, Spitalul Județean Ialomița, Maternitatea Polizu, Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Județean Suceava.
1. Cum a apărut ideea Viziere.ro? Care a fost echipa inițială? Care este echipa în prezent?
Totul a pornit de la o idee simplă: aceea de a ajuta. Concret, ce poate fi făcut în contextul actual pentru veni în sprijinul cadrelor medicale, ambulanțierilor, farmaciștilor, jandarmilor sau polițiștilor care se află în prima linie de acțiune implicați în combatarea acestui virus, SARS-CoV-2?
Programul Viziere.ro a început oficial pe data de 18 martie 2020 în România, ca urmare a unei postări pe Facebook a colegului meu Mihai, în care povestea că a prototipat o vizieră și invita cadrele medicale care au nevoie să îi scrie.
Apoi s-a format echipa proiectului: Mihai Toma (The CRAFT), Cristiana Bogățeanu (Colors in Projects), Florin Cobuz (Nod makerspace), Alex Funduianu, Andra Dumitriu (Nod makerspace), Cristina Ionică (Nod makerspace), Loredana Hatingher (Mercury360), Madi Costache, Andreea Petrescu, Augustina Iurkovski, Diana Elena Ionescu, Ioana Alexandra Radu, Bogdan Maltezeanu, Cristian Persu, Teodor Blidaru, Rareș-Bogdan Baloi, Adrian Popa, Călin Dumitru, Raul Tanasie, Andrei Constantin Lixandroaia și Cosmina Dena.
Au făcut parte din echipa inițiatoare: Vlad Macelaru, Alexandru Solot, Ionuț Moldovanu, Costin Costea, Elena Calimac, Daniela Neagu, Michael de Borst, Stephan Tarachiu și Mirona Costea.
2. Au trecut mai bine de 3 luni de când ați pornit proiectul. Cu ce provocări vă confruntați acum? Sunt aceleași de la început sau au fost înlocuite de unele noi?
Ca orice mișcare socială, la început a fost un boost de donații, dar apoi acestea au stagnat. Echipa era mică, nou formată, nu am avut pe cineva dedicat pe relația cu media sau promovare, care să se concentreze numai pe asta. Scopul nostru principal era ca toată lumea să se concentreze pe a trimite vizierele la cât mai multe cadre medicale - aveam mii și mii de cereri. A trebuit să punem bazele centrelor din țară, să coordonăm producția și livrările, să contactăm companii, să gestionăm cererile eficient, să vorbim cu cadrele medicale, să strângem voluntari și tot așa.
În momentul de față, provocarea stă în a reuși să motivăm din nou oamenii să fie entuziasmați de proiect ca noi să putem ajuta în continuare.
3. În ce etapă a ajuns proiectul? Care este pasul următor?
A fost o perioadă în care cererea scăzuse și măsurile luate dădeau roade, apoi, odată cu măsurile de relaxare și din cauză că nu toată lumea respectă distanțarea socială sau poartă măști, numărul de cazuri a crescut. Așa au început să vină noi cereri.
Pasul următor este să reluăm proiectul de câte ori este nevoie.
4. Care este obiectivul final al proiectului?
Când am început proiectul, noi aveam în plan să producem 10,000 de viziere. Pentru că situația era disperată, am decis că nu ne putem opri acolo, așa că am ajuns să producem și să livrăm peste 250,000 de viziere în toată țara.
Așa că nu putem ști ce ne va aduce viitorul. Cât timp va fi nevoie de noi și vom putea ajuta, vom produce și livra cât putem.
5. Cum vă imaginați că va arăta lumea peste 5 ani? Cât de mult vom fi învățat din această criză?
Noi sperăm că am învățat că te poți implica, tu ca individ, că poți să donezi timp sau o sumă cât de mică sau că poți dona expriența ta într-un domeniu. Într-o criză te poți implica să-ți ajuți comunitatea și, la rândul tău, înveți că te poți baza pe comunitate.
Proiectul face parte din expoziția Antifragile, care va avea loc la Galeria Sector 1 (Combinatul Fondului Plastic) în perioada 11-20 septembrie și va fi dezvoltată în parteneriat cu Zeppelin Design - Cosmina Goagea, Justin Baroncea, Constantin Goagea. Aceasta va prezenta noi preocupări din lumea designului, prin inițiative și proiecte care au contribuit pozitiv la situația actuală cauzată de pandemie.
Romanian Design Week 2020, un eveniment prezentat de The Institute și UniCredit Bank, va dezvolta anul acesta o ediție specială, menită să evidențieze rolul esențial al designului în proiectarea unui viitor mai bun, într-o perioadă în care creativitatea a devenit mai importantă ca niciodată. Festivalul abordează SCHIMBAREA, temă anunțată încă de la începutul anului, actualizându-și discursul și proiectele prezentate în acord cu transformările și contribuțiile aduse de industriile creative în perioada pandemiei, sub titulatura CHANGE 2.0.
Viziere.ro, proiectul inițiat de Nod makerspace, face parte din expoziția Antifragile din cadrul Romanian Design Week
- 13 August 2020
- News